satelit meteorologic

Un satelit artificial ce orbitează Pământul și efectuează observații meteorologice, trasmițându-le stațiilor de recepție de pe sol. Datele pe care le poate obține sunt foarte variate, nefiind limitate numai la captarea imaginilor cu nori, ce este funcția sa cea mai cunoscută datorită jurnalelor meteo TV. Acești sateliți sunt de asemenea responsabili pentru monitorizarea unei mulțimi de variabile și elemente de interes meteorologic și climatic, cum ar fi aerosolii (fum, praf, cenușă vulcanică…), aurorele polare, ghețarii, icebergurile, straturile de gheață, temperatura de la suprafața mării, vânturile, furtunile, concentrațiile de gaze poluante, ozonul stratosferic, CO₂, metanul… Acoperirea oferită de sateliții meteorologici este globală, ce se ridică la un volum de milioane de noi puncte de date în fiecare zi, alimentând modelele numerice de prognoză meteo. Primul satelit meteorologic ce și-a completat cu succes misiunea a fost TIROS 1, lansat de NASA la 1 aprilie 1960. Precursorul său a fost Vanguard 2, parte a unui proiect al Marinei SUA, lansat în anul precedent (la 17 februarie 1959). Deși acest satelit a fost proiectat pentru a măsura distribuția acoperirii cu nori și densitatea aerului, a furnizat abia câteva date, motiv pentru care TIROS 1 este considerat de obicei primul satelit meteorologic din istorie. Lansarea, în 1963, a Programului World Weather Watch al OMM a impulsionat definitiv observarea atmosferei din spațiu, datorită sateliților meteorologici. În funcție de înălțimea deasupra suprafeței Pământului la care un satelit artificial este plasat, patru tipuri de orbită sunt luate în considerare: 1) orbită terestră joasă (polară sau de parcare); 2) orbită terestră medie (utilizată de sateliții ce permit sistemele globale de navigație); 3) orbită geosincronă; și 4) orbită terestră înaltă. Sateliții meteorologici cad în categoriile 1 și 3.