penitenți (zăpadă penitentă)

Modul abreviat de a se referi la zăpezile penitente. Acest nume este dat pilonilor frapanți de zăpadă compactă, de înălțime foarte variabilă (de la câțiva centimetri până la 4 și 5 metri), în care un strat de zăpadă supus unor condiții meteorologice foarte particulare și extreme ajunge să fie transformat. Un nume atât de curios se datorează asemănării pe care o poartă cu o procesiune de penitenți în Săptămâna Mare, fiecare dintre ei îmbrăcat în gluga lor ascuțită. Au fost documentați în zonele muntoase înalte ale diferitelor lanțuri muntoase din întreaga lume, formându-se cel mai frecvent în regiunea deșertică și muntoasă a Anzilor Centrali din Argentina și Chile, de obicei peste 4000 m deasupra nivelului mării. În Spania, se formează ocazional atât în Pirinei, cât și pe Muntele Teide. Aceste ace de gheață sunt rezultatul pierderii de zăpadă prin topire și sublimare. În regiunea andină menționată anterior, mediul, pe lângă faptul că este înghețat, este atât de extrem de uscat încât zăpada de suprafață începe să se evapore, formând concavități în stratul de zăpadă. Pe măsură ce acele goluri se lărgesc treptat, factorul solar devine relevant (insolație diferită între zonele însorite și cele umbrite), ceea ce accelerează procesul de pierdere a zăpezii, perforând treptat stratul până la culminarea în formarea acelui tip de stalagmite de gheață. Prima referință științifică la penitenți i se datorează naturalistului englez Charles Darwin (1809-1882), care i-a întâlnit într-o expediție prin regiunea andină, la 22 martie 1835. Glaciologul francez stabilit în Chile, Louis Lliboutry (1922-2007) a fost primul care a explicat în mod satisfăcător cum se formează.