efectul de seră

Încălzirea atmosferei inferioare din cauza absorbției nete a radiației terestre infraroșii (cu lungime de undă lungă) de către componentele sale, atât gaze, cât și aerosoli. În timp ce există un efect de seră natural pe Pământ - ceva ce poate fi extins la atmosferele altor planete -, în contextul schimbărilor climatice actuale, expresia se referă la încălzirea suplimentară datorată creșterii experimentate de concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă - cu CO₂ în frunte -, ca o consecință a arderii masive a combustibililor fosili și biomasei de către ființele umane. Forțajul radiativ indus de aceasta a cauzat o creștere a temperaturii medii globale la suprafața Pământului, care nu a atins încă punctul maxim. Matematicianul și fizicianul francez Jean-Baptiste Joseph Fourier (1768-1830) a fost primul om de știință ce a luat în considerare - în 1824 - că Pământul reține căldura într-un mod similar cu o seră. Acea analogie nu este în întregime precisă, deoarece sticla unei sere este transparentă la radiația solară (undă scurtă), dar opacă la radiația infraroșie (undă scurtă, undă lungă) generată în interiorul ei - ceea ce cauzează creșterea temperaturii -, în timp ce în cazul atmosferei, numai o parte din radiația terestră (infraroșie, undă lungă) este reținută de gazele cu efect de seră, restul scăpând în spațiul cosmic.