masă de aer

Un volum extins de aer ale cărui proprietăți fizice sunt aproximativ omogene, fără diferențe mari de temperatură și umiditate pe orice plan orizontal luat în considerare. Masele de aer acoperă zone de câteva milioane de kilometri pătrați ca extindere, având dimensiuni orizontale de ordinul a o mie de kilometri și grosimi cuprinse între 3 și 5 kilometri. Omogenitatea lor este o consecință a timpului prelungit în care rămân statice peste o regiune continentală (zonă sau regiune sursă) peste care persistă un anticiclon, astfel încât aerul își dobândește treptat propriile caracteristici. Orice masă de aer, pe măsură ce se deplasează pe suprafața Pământului și se îndepărtează de regiunea sursă unde își are originea, își vede proprietățile modificate, fiind supusă unei denaturări progresive. Conceptul de masă de aer a fost incorporat în jargonul meteorologic în anii 1920, datorită muncii meteorologilor de la Școala din Bergen; în special, teoria frontului polar. Masele de aer sunt clasificate în funcție de temperatura lor (arctică/antarctică, polară, tropicală, ecuatorială) și de conținutul lor de umiditate (continentală sau marină), fiecare dintre ele fiind exprimată printr-un cod de identificare din două litere.