curent jet (jet stream)

Un curent de aer intens și îngust ce curge de-a lungul unei axe aproape orizontale în apropierea tropopauzei. În partea sa centrală atinge viteza maximă a vântului, niciodată sub 110 km/h și depășind frecvent 200 km/h. Curenții jet pot atinge câteva mii de kilometri în lungime și iau de obicei o formă sinusoidală. Lățimea lor este de câteva sute de kilometri, iar grosimea lor de câțiva kilometri. În jurul miezului lor există o forfecare orizontală și verticală puternică a vântului, care generează zone de turbulență puternică. Aeronavele comerciale reușesc să economisească combustibil și să scurteze durata călătoriilor lor zburând, cu vânt de coadă, în miezul jetului. Singura precauție pe care piloții trebuie să o ia este să pătrundă în acea parte centrală evitând în același timp trecerea prin zonele periferice unde turbulența este periculoasă. În acest scop, sunt elaborate zilnic hărți cu informații foarte precise privind poziția și altitudinea pe care diferiții curenți jet de pe rută sunt așteptați să le ocupe. Poziția și orientarea lor variază de la o zi la alta. Ocazional, unul dintre acești curenți apare mai jos în atmosferă (jet de nivel jos). Pe Pământ există cinci curenți jet principali. Datorită simetriei sferice a planetei noastre, în fiecare emisferă terestră există un jet polar și unul subtropical (ambele de vest), în timp ce la ecuator curge un curent jet de est. Atât în Arctica, cât și în Antarctica apar uneori așa-numitele jeturi stratosferice. Curenții jet au fost descoperiți de meteorologul japonez Wasaburo Oishi (1874-1950) în 1926, deși prima referință științifică este ulterioară; datorată meteorologului german Heinrich Seilkopf (1895-1968), care în 1939 a folosit expresia strahlströmung ("curent jet") pentru a se referi la aceștia.