pluviometru
Un instrument meteorologic utilizat pentru a măsura cantitatea de precipitații căzută într-un loc pe o anumită perioadă de timp. Cel utilizat în observatoarele meteorologice este aprobat de Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și este de tip Hellmann, numit în onoarea meteorologului german Gustav J. G. Hellmann (1854-1939), căruia îi datorăm invenția sa (în anul 1886). Primele recipiente construite ad hoc pentru a capta apa de ploaie și a păstra o evidență a acesteia au fost utilizate în Grecia Antică și datează de aproximativ 2500 de ani. Un vas marcat utilizat în același scop este documentat și în India în jurul secolului al IV-lea î.Hr. Planificarea sarcinilor agricole a fost cea care a impulsionat invenția acestor prime pluviometre, cum a fost și cel care a apărut în Coreea, în 1441, în timpul regelui Sejong cel Mare (1418-1450). Cunoscut sub numele de cheugugi, consta dintr-un recipient din fier, de dimensiuni standardizate, din care au fost făcute replici exacte și distribuite fiecărui guvernator provincial, ceea ce a permis păstrarea evidențelor privind precipitațiile în întreaga țară. În 1639, fizicianul italian Benedetto Castelli (1578-1643) - un discipol al lui Galileo - a făcut un vas simplu din sticlă gradată, utilizat pentru a capta apa de ploaie, care a servit de asemenea funcțiilor unui pluviograf. Deși invenția primului pluviometru din istorie (ca instrument propriu-zis științific) îi este atribuită de obicei arhitectului englez Christopher Wren (1632-1723), acea onoare îi aparține lui Castelli, deoarece ceea ce a inventat Wren - în 1662 - a fost primul pluviograf cu basculă. Era un pluviometru cu cupe basculante ce incorpora un sistem mecanic, ce permitea unui penițe cu cerneală să traseze, pe hârtie gradată, o înregistrare continuă a ploii care căzuse. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea problema măsurării fiabile a precipitațiilor a fost rezolvată, deoarece diferitele pluviometre proiectate până în acel moment nu au reușit să depășească toate dificultățile implicate în măsurarea acelei variabile; în principal pierderea, prin evaporare, a unei părți din apa precipitată. Pluviometrul inventat de Hellmann a trecut cu succes testele de control al calității. Funcționalitatea sa este egalată de rezistența sa la intemperii. În exterior, instrumentul este un cilindru din tablă galvanizată format din două piese care se potrivesc una peste alta. Cea superioară este deschisă și constituie gura pluviometrului. În cele aprobate de OMM, suprafața sa este de 200 cm2. Din acea deschidere o pâlnie coboară în jos, prin care trece apa de ploaie, zăpadă sau grindină, terminându-se într-un recipient găzduit în interiorul piesei inferioare. Pentru a efectua observația, cele două vase cilindrice sunt separate, recipientul menționat este scos din cel inferior și - în cazul în care au existat precipitații în timpul scurs de la observația anterioară - apa colectată este turnată într-un cilindru gradat corespunzător. Citirea sa oferă direct milimetrii de înălțime ai peliculei de apă pe care precipitațiile au lăsat-o, presupunând că este distribuită pe o suprafață impermeabilă și că nu există evaporare. Acei milimetri sunt echivalenți cu litri pe metru pătrat.