insulă de căldură urbană

Numele dat unui efect bine studiat în climatologia urbană, ce descrie încălzirea la care este supus aerul ce acoperă un oraș mare. Asfaltul și betonul străzilor, betonul și materialele refractare din care sunt făcute clădirile, radiază o cantitate semnificativă de energie infraroșie în mediul urban, încălzind aerul. Rezultatul este formarea unui fel de dom gazos, a cărui temperatură este mai ridicată decât cea a aerului din periferie. Gazele din arderea vehiculelor și coșurile de fum contribuie de asemenea la insula de căldură, a cărei extindere și magnitudine variază în funcție de diferiți factori, cum ar fi situația meteorologică, perioada anului (un mediu mai mult sau mai puțin rece) și caracteristicile amenajării urbane. În timp ce în timpul zilei diferențele de temperatură între centrul orașului și împrejurimile sale depășesc rareori 3°C, noaptea insula de căldură este mult mai pronunțată, iar diferențe de până la 10°C pot avea loc în unele cazuri. Prezența poluanților este o altă caracteristică a insulei de căldură, datorită emisiei de gaze și particule dăunătoare, în principal din trafic și încălzire. În situațiile de iarnă cu o stabilitate atmosferică marcată, cu o inversiune termică prezentă deasupra orașului, ventilația slabă contribuie la creșterea progresivă a concentrației acelor poluanți, ceea ce este dăunător sănătății cetățenilor. Studiul insulelor de căldură urbane este unul dintre principalele domenii de cercetare în climatologia urbană.